Provocări pentru artiști!

Bună din nou, art lovers! În postarea de astăzi o să vă prezint unele dintre challenge-urile mele preferate, pe care le puteți încerca oricând, și pe care poate și eu le voi încerca curând :)

Partea mea preferată din aceste challenge-uri e că, atunci când treci printr-un artblock sau pur și simplu nu ai inspirație, nu știi ce să desenezi, poți da un simplu search pe prietenul tău Google, și poate vei găsi ceva ce te poate interesa. Am mai făcut și eu unele challenge-uri, dar de obicei nu prea mă țin de chestii de genul. Dar, cine știe, poate o să îmi fac odată timp, hihi. Așadar, ca să nu mai lungim vorba, să trecem la primul challenge:

1. 3 MARKER CHALLENGE


Acest challenge constă în a alege cu ochii închiși 3 carioci, markere, creioane (etc.), iar cu nuanțele pe care le nimerești să creezi un desen, DAR folosind doar cele trei culori alese. L-am încercat și eu de câteva ori, dar nu prea mi-au ieșit așa de bine, totuși, ar merita să încerc din nou, presupun.
Am uitat să precizez că challenge-ul a fost anticipat creat folosindu-se doar markere pe bază de alcool (ex: Copic markers), dar nu este o regulă strictă și, nu toată lumea își permite markere de genul.

                                                                  (By Fun2draw)

                                                                   (By Kattvalk)

                                                              (By Emberz)


2. THE ONE COLOR CHALLENGE


Este cam același lucru cu cel de la numărul unu, doar că trebuie să alegi o singură nuanță cu ochii închiși cu care să lucrezi. Într-adevăr, este mai greu, dar tot la fel de distractiv.



                                                                 (By Kattvalk)


3. THE 30 DAY CHALLENGE


În acest challenge trebuie să faci, cam în fiecare zi, câte un desen după o anumită temă. Și eu am încercat, dar, din cauza leneviei, sau din lipsa inspirației, m-am lăsat, dar chiar mi-aș dori să duc un astfel de challenge până la capăt.






4.MEET THE ARTIST CHALLENGE


Acest challenge chiar mi l-am pus în plan să îl încerc. Tot ce trebuie să faci, este să îți faci autoportretul, să scrii/desenezi ce îți place și ce nu, și să desenezi pe lângă tine lucrurile care le porți de obicei cu tine. Mi se pare foarte fun, și interesant, și numai bun de încercat. Astfel ceilalți pot să se și bucure de ”opera ta de artă” și să mai și afle câte ceva despre tine! Apropo, dacă nu ai înțeles mai nimic din ce am explicat eu aici, o să las aici niște fotografii ca să pricepi despre ce este acest challenge:




Buuun, cam acestea au fost cele câteva challenge-uri, poate că au fost prea puține, însă, ahem, lipsă de inspirație, ahem, dar sper că v-au plăcut, și poate chiar veți încerca și voi unele dintre ele, sau chiar pe toate, sau chiar deloc, așadar, aceasta a fost postarea mea! În limba română! Yaay!

P.s, în curând voi posta și varianta în engleză, așa că fiți cu ochii în patru :)

P.p.s., vă las aici să admirați un pui de urs, e adorabilllllllllllllllllllllllllllllllllll



by Bianca


Comentarii